Gheorghe Erizanu

Gheorghe Erizanu despre premiul obținut de CARTIER intuiția editorului, și perspectiva de a devini scriitor

– Gheorghe, despre ce expoziție sau iarmaroc este vorba? As vrea sa-mi spui ceva despre statutul si istoria acesteia.

– Târgul de carte Gaudeamus de la București este cel mai important târg de carte românească. A început în anii 90. În primii ani era la concurență cu Bookfestul, care avea loc la sfârșit de primăvară. Cred că după anii 2000, Gaudeamusul, care a intrat în lista târgurilor internaționale, alături de cel de la Frankfurt, și care are loc în fiecare an la sfârșit de toamnă,a reușit să se impună ca nr.1 printre târgurile de carte din România prin numărul de participanți, de vizitatori, de evenimente și lansări. Gaudeamusul este oraganizat de Radiodifuziunea Română.

– Ce este Premiul de Excelentă? Care premii mai există pentru acest eveniment? Pentru ce sunt oferite? Care edituri au fost premiate, să zicem, in ultimii trei-patru ani?

–- Premiul de Excelență este oferit din 2007 unei edituri de un juriu profesionist. Pentru politica editorială. În afară de acest premiu mai există trei trofee votate de public. Cam atât. Printre editurile care au luat Premiul de Excelență sunt Polirom din Iași, Curtea Veche din București, Paralela 45 din Pitești, Trei din București, Brumar din Timișoara. Sunt edituri importante pe piața editorială românească. Ca să dau doar câteva nume.

– De ce este importanta pentru tine? Practic te ajuta la ceva? Sporeste aceasta in careva mod vinzarile?

– Este important pentru că este oferit de profesioniști. Este o recunoaștere printre ai tăi. Și ești unul dintre editorii români. E adevărat, Premiul de Excelență pentru Editura Cartier a mai fost oferit odată, în 2012. Suntem, întâmplător, unica editura românească care îl are de două ori. Cred că atunci a fost pentru Editura Cartier. Premiul din acest an a fost acordat Editurii Cartier, dar, după motivația juriului, este, mai degrabă, un Premiu de Excelență pentru toți editorii basarabeni. Este un premiul al calității. Sper. Pentru un editor din Republica Moldova, care face export de carte, achită TVA-ul la carte în avans, în vamă, este un pic mai complicat să fie prezent pe piața românească decât un rezident român. Nu este un premiu care ar dinamiza vânzările cărților. Dar este un premiu care, vreau să cred, atunci când un cumpărător este în fața cărții Cartier, o cumpără pentru că mai are suplimentar, pe lângă calitatea poligrafică, a textului, a tipograficii, a designului, și atu-ul unui premiu. Altfel cele 10 mii de roni, valoarea financiară a premiului, constituie o cofinanțare într-un proiect editorial viitor.

– CARTIER își vinde cărtile în Romania și Moldova. Și dacă vorbim despre aceste țări, unde se vinde mai bine? Ce se poate sune în acest context despre cititorii moldoveni? Și dacă să comparăm cu cea ce era cu 7-10 ani în în urmă, s-a schimbat ceva?

– Cartierul este prezent în librăriile bune din România și Republica Moldova. Prin cartea clasică. De asemenea, suntem prezenți prin cartea digitală (eBook) în iBooks, magazinul on-line al lui Apple și în librăria on-line a celei mai importante rețele de librării americane Barnes & Noble. Asta înseamnă că putem ajunge prin cărțile noastre în peste 50 de țări.

Dacă vorbim de carte clasică prezentă pe piața de carte românească (România și Republica Moldova), atunci apogeul vânzărilor a fost anul 2008. După octombrie 2008 a început declinul. Care a scăzut constant în ultimii ani. Până în 2008 cam 90 la sută din tiraj era pentru piața de carte din România. Noi nici nu prea am fost percepuți ca o editură din afara României. Eu nu vorbesc de cărțile cu utilitate doar pentru Republica Moldova (cărțile juridice, manualele și auxiliarele școlare). Raportul procentual e diferit și în cazul scriitorilor basarabeni. Seriile de autor Ion Druță, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă, Vasile Vasilache sau Grigore Vieru sunt, în primul rând, pentru cititorul de aici.

– În ce constă politica editurilor în general și cum ai putea caracteriza politica propriei edituri?

– Politica editorială e foarte simplă. Ea se face prin selecția autorilor și a titlurilor. Problema este cum o faci. Sunt o sumedenie de manuscrise, sunt o sumedenie de cărți care pot fi traduse. De fapt, munca cea mare, care nu se vede, e cea de selecție a autorilor și titlurilor. Pentru a ușura această muncă ne-am limitat la câteva colecții: „Codoblec”, cartea pentru copii, „Rotonda”, literatură română contemporană, „Cartier juridic”, Cartie istoric”, „Verde, carte pentru adolescenți, „Poesis” și „Cartier clasic”, care în 2016, le vom topi în „Cartier de colecție”, cărți clasice ale literaturii române și universale (beletristică și poezie), „Cartier popular”, cărțile care intră în reeditări, broșate, preț mai ic decât cele din Colecție și cartea enciclopedică. Unele colecții sunt foarte vii, cu titluri numeroase, altele își dau obștescul sfârșit. Cartea este un organism viu. Se naște, trăiește, moare. Una are o viața mai lungă decât a omului, alta are o viață mai scurtă decât cea de fluture.

Cărțile Cartier sunt alese și făcute cu dragoste. Și cu respect față de literatură. Atât. Am considerat, după ce am tot scos traduceri din literatura universală, după ce am tot promovat scriitorii români din generația otzecistă și postoptzecistă, că avem o datorie morală să-i scoatem în prim-plan, acolo unde le este locul, pe magnificii prozei românești din Basarabia, scriitorii momentului 1966. Așa au apărut seriile de autor Ion Druță, Aureliu Busuioc, Vladimir Beșleagă, Vasile Vasilache. Am crezut că Grigore Vieru merită să apară în colecția Poesis, alături de Nichita Stănescu, Labiș, Sorescu, Dinescu, Blandiana, Vișniec, Eminescu, Arghezi, Barbu. Cred că ar fi fericit de cele două volume de „Operă poetică”, o ediție îngrijită de Em.Galaicu-Păun și Dorin Onofrei.

Am considerat, după lungi ezitări și căutări, că și copiii noștri merită altfel de cărți decât doar cele cu imagini Disney sau cu personaje cu ochi mari, holbați și rumeni în obraji. Așa au apărut cărțile pentru copii: cu marile texte ale literaturii române și universale, ilustrate de canonicii Igor Vieru, Lică Sainciuc sau foarte tinerii graficieni de carte de la Clubul Ilustratorilor de Carte din București.

– Am auzit unele păreri, că acest gen de afaceri este profitabil doar dacă obții comenzi serioase din partea statului (sau a autorităților locale). E adevărat sau nu?

– Cartier participă la orice concurs sau proiect transparent. Am fost foarte activi în cadrul proiectului Fundației Soros pentru traducerea cărților de referință din domeniul politic, social din anii 2000. Participăm activ în cadrul concursului Ministerului Culturii pentru susținerea cărții naționale, concurs organizat în baza unui proiect de lege a Uniunii Editorilor cu care am tot umblat din 1998 încoace. Proiectul a devenit lege abia acu 3 ani, cred. Și, după mine, este unul foarte bun pentru bibliotecile din Republica Moldova, pentru cartea de aici, pentru cititori și pentru editori. Am participat foarte activ la concursurile organizate de Ministerul Educației din 1998 încoace. Am pierdut foarte multe manuale. Care, ca orice editor, consideram și consider că au fost mai bune decât cele declarate învingătoare. Și din care învață copii acum. Am câștigat mai multe manuale în perioada ministeriatului Maiei Sandu. Iar cele mai catastrofale pierderi le-am avut în perioada ministeriatului Sima sau a vicepremierului Stepaniuc. Întâmplător. Dar un editor este important prin celelalte proiecte. Prin cărțile care le face pe cont propriu. Le vinde. Face bani. Și continuă să facă alte cărți.

– Am auzit, că ești întotdeauna cu un pas înainte față de colegii din Romania în cea ce privește traducerea și editarea materialelor recent apărute în Europa? Aceasta însemnă că ești mai activ și mai atent ca ei?

– Cartier activează pe piața de carte românească. Este firesc să fii activ. Și trebuie să fii bun ca să te menții pe piața. Orice carte tradusă, că despre asta vorbim acu, dacă intră sub incidența drepturilor de autor, este prima pe piața. Se lucrează cu drepturi exclusive pentru limba română. Așa s-a întâmplat că noi am fost primii care am tradus integral Jurnalul lui Gide. Prima și unica traducere românească a fost un fragmentarium din Jurnal de prin anii 50. Kebra Nagast, biblia etiopiană, o carte fundamentală a omenirii, de asemenea, a apărut la Cartier. Acelașii lucru s-a întâmplat cu cărțile lui Ayn Rand, scriitorul care a creat America postbelică și a exprimat cel mai bine ideologia americanului din acea perioadă. Putem continua. Dar întrebarea este un pic din alt unghi decât sunt obișnuit să gândesc eu: ca editor, eu nu trăiesc cu Republica Moldova, sunt editor român și particip pe piață exact ca un editor român.

– Și care sînt riscurile? Cît de bună trebuie să-ți fie intuiția ca să fii sigur că anume acest autor sau carte va fi întrebată? Înseamnă oare aceasta, că trebuie să fii la curent cu tot ce e mai nou și mai căutat?

– Sunt alți editori care urmăresc activ cărțile de gen Lambada, hiturile de o vară. Nu mă interesează. Prefer cărțile care se vând mai încet, mai mult timp și au o viață lungă în bibliotecile personale. Prefer cărțile care vin cu un mesaj clar pentru cititor, care educă cititorul sau, cel puțin, îl pun pe gânduri. Sau oferă o informație utilă pentru mult timp. Sau imortalizează un moment important. La care se va reveni ulterior.

– Aș vrea să vorbim despre autorii autohtoni. Posibil ca e o intrebarea naiva pentru un profesional. Sînt așa autori cu carea ai avea contracte conform cărora ei ar fi obligați să prezinte un anumit volum într-un anumit termen? Lucrezi cu ei?

– Unicii scriitori români care au asemenea contracte, din câte știu, sunt trei: Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia. Și al patrulea este chiar editorul Gabriel Liiceanu. Toți sunt autori Humanitas. Poate se va mai schimba ceva în anii apropiați. Poate vor apărea și alte nume.

– Ce poți spune despre autori din Republica Moldova vorbitori de limbă rusă? Exista oare cineva, care te-ar interesa în așa măsură ca să vrei să-l traduci și să-l publici?

– Există scriitori de limbă rusă din Republica Moldova care au fost și urmează să fie traduși. Ar fi Lorcenkov, care acum e stabilit în Canada și a publicat la edituri importante rusești din Rusia. A fost tradus în română Nilin. E adevărat că el s-a născut în Bender, dar a debutat editorial în italiană. Cred că a apărut la o editură bucureșteană. Cu vreo doi ani în urmă. Avem cazul Liliei Bicec care a apărut inițial la Cartier, în română. Apoi a fost tradusă în italiană, la una dintre cele mai importante edituri de pe peninsulă. Iar a doua carte a Liliei a apărut inițial în italiană. Și urmează să fie tradusă în română. Pentru Cartier.

Paradoxul scriitorilor ruși din Republica Moldova e că ei nu-și pot traduce singuri operele în română. Au nevoie de traducător. Iar după moartea lui Emil Iordache, traducător din rusă din Iași, n-am mai avut noroc de traducători buni din rusă în română. Numai nu-mi spuneți că sunt două milioane. Am nevoie doar de unul.

– Presupunem, am scris o carte? Ce poți să-mi recomanzi ca unui începator? Ce să fac și la cine să mă adresez?

— Cu câțiva ani în urmă recomandam să începi a publica textele în reviste literare. Să participi și să încerci să cunoști viața literară de aici. Astăzi ar fi mai simplu. Te duci pe net. Publici. Vezi reacția. Dacă crezi că ceea ce scrii merită să devină carte, atunci trimite manuscrisul unui editor. Pe mail. Cu sinopsis. Cu câteva fraze care l-ar face pe editor să se oprească mai mult asupra manuscrisului tău.

Să știi că nu vei câștiga bani din scris. Dacă ai nevoie de el ca pe o terapie, atunci insistă. Dacă ai nevoie de satisfacerea unui orgoliu personal. Atunci plătește-ți ediția. Dar nu la Cartier. Sunt foarte multe edituri cu prețuri și cu pretenții mai mici decât Cartier. Și încă ceva: scriitorul adevărat nu este niciodată un om fericit. Decide.