De la dictatură la democrație de Gene Sharp, la Librăria din Centru

De la dictatură la democrație  de Gene Sharp, la Librăria din Centru

Joi, 25 februarie crt., la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului De la dictatură la democrație de Gene Sharp, apărut la Editura Cartier.

Preț promoțional în ziua lansării.

La lansare vor participa:

Igor Boțan, expert politic

Natalia Morar, jurnalist TV

Vitalie Sprînceană, activist civic

Moderator: Em.Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier

Căderea unui regim nu implică în sine o utopie. Dimpotrivă, ea deschide calea muncii asidue și a eforturilor îndelungate în scopul dezvoltării unor relaţii sociale, economice și politice mai echitabile și al eradicării altor forme de nedreptate și opresiune. Am speranţa că această examinare succintă a modului în care poate fi distrusă o dictatură poate fi utilă oriunde există oameni aflaţi sub dominaţie și dornici să devină liberi.” (Gene Sharp)

Gene SHARP, doctor în filosofie la Universitatea Oxford, este cercetător ştiinţific la Albert Einstein Institution din Boston, Massachusetts. Studiile de licenţă şi de masterat le-a făcut la Universitatea statului Ohio şi a obţinut doctoratul în teorie politică la Universitatea Oxford. De asemenea, i-au fost conferite gradele onorifice de doctor în drept la Universitatea din Manhattan şi de doctor în serviciul umanitar la Universitatea Rivier. Gene Sharp este profesor emerit de ştiinţe politice al Universităţii din Massachusetts Dartmouth, a predat la Universitatea din Oslo, la Universitatea din Boston şi, aproape treizeci de ani, a activat ca cercetător la Centrul de Afaceri Internaţionale de la Universitatea din Harvard. Este autor a numeroase cărţi în limba engleză, printre care: The Politics of Nonviolent Action (1973), Gandhi as a Political Strategist (1979), Social Power and Political Freedom (1980), Making Europe Unconquerable (1985), Civilian-Based Defense: A Post-Military Weapons System (1990) şi studiul mai recent Waging Nonviolent Struggle: Twentieth Century Practice and Twenty-First Century Potential (2005). Lucrările sale au fost traduse în peste treizeci de limbi.

De la dictatură la democrație. Un cadru conceptual pentru câștigarea libertății de Gene Sharp. Traducere din engleză de Bogdan Isărescu. Editura Cartier 2014, colecția Cartier istoric, colecție coordonată de Virgil Pâslariuc. Preț: 14 RON/ 63MDL.

 

Ultimele apariții în colecția Cartier istoric:

Coșmar în Balcani. Un sas transilvănean în cel de-al Doilea Război Mondial de Anna M.Wittmann;

Universul, zeii, oamenii. Mituri grecești ale originilor de Jean-Pierre Vernant (ediția a II-a);;

Aromânii: pretutindeni, nicăieri de Nicolas Trifon;

Era Extremelor. O istorie a secolului XX (1914 – 1989) de Eric Hobsbawm (ediția a II-a);;

Dușmanul de clasă de Igor Cașu (ediția a II-a);

Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI de George Cristian Maior (ediția a III-a);

Noul Machiavelli. Cum se gestionează puterea în lumea modernă de Johnatan Powell (ediția a III-a);

Politica, statele și teama de Barry Buzan (ediția a II-a, revăzută);

Politica externă a Uniunii Europene și conflictele post-sovietice de Nicu Popescu.

În curând:

Fondul Moldova – podul de investiții românești de Dan Dungaciu;

Dificila unire. Basarabia în cadrul României Mari 1918 – 1940 de Alberto Basciani

Поделиться в соц. сетях

Опубликовать в Facebook
Опубликовать в Google Plus
Опубликовать в LiveJournal
Опубликовать в Мой Мир
Опубликовать в Одноклассники

Оставить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

*

Inline
Inline